încuviințare
Romanian edit
Etymology edit
From încuviința + -re.
Noun edit
încuviințare f (plural încuviințări)
Declension edit
Declension of încuviințare
| singular | plural | |||
|---|---|---|---|---|
| indefinite articulation | definite articulation | indefinite articulation | definite articulation | |
| nominative/accusative | (o) încuviințare | încuviințarea | (niște) încuviințări | încuviințările |
| genitive/dative | (unei) încuviințări | încuviințării | (unor) încuviințări | încuviințărilor |
| vocative | încuviințare, încuviințareo | încuviințărilor | ||