convinge
Romanian edit
Etymology edit
Borrowed from Latin convincere, present active infinitive of convincō, based on (în)vinge.
Pronunciation edit
Verb edit
a convinge (third-person singular present convinge, past participle convins) 3rd conj.
- (transitive) to convince, to persuade
- (reflexive, with accusative) to convince oneself, to reassure oneself
Conjugation edit
conjugation of convinge (third conjugation, past participle in -s)
| infinitive | a convinge | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | convingând | ||||||
| past participle | convins | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | conving | convingi | convinge | convingem | convingeți | conving | |
| imperfect | convingeam | convingeai | convingea | convingeam | convingeați | convingeau | |
| simple perfect | convinsei | convinseși | convinse | convinserăm | convinserăți | convinseră | |
| pluperfect | convinsesem | convinseseși | convinsese | convinseserăm | convinseserăți | convinseseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să conving | să convingi | să convingă | să convingem | să convingeți | să convingă | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | convinge | convingeți | |||||
| negative | nu convinge | nu convingeți | |||||