imbrica

See also: imbricá

Catalan

Verb

imbrica

1. inflection of imbricar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Latin

Pronunciation

• (Classical) IPA^(key): /ˈim.bri.kaː/, [ˈɪmbrɪkäː]
• (modern Italianate Ecclesiastical) IPA^(key): /ˈim.bri.ka/, [ˈimbrikä]

Verb

imbricā

1. second-person singular present active imperative of imbricō

Romanian

Etymology

Borrowed from French imbriquer.

Verb

a imbrica (third-person singular present imbrichează, past participle imbricat) 1st conj.

1. to imbricate

Conjugation

    conjugation of imbrica (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a imbrica
gerund			imbricând
past participle			imbricat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	imbrichez	imbrichezi	imbrichează	imbricăm	imbricați	imbrichează
	imperfect	imbricam	imbricai	imbrica	imbricam	imbricați	imbricau
	simple perfect	imbricai	imbricași	imbrică	imbricarăm	imbricarăți	imbricară
	pluperfect	imbricasem	imbricaseși	imbricase	imbricaserăm	imbricaserăți	imbricaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să imbrichez	să imbrichezi	să imbricheze	să imbricăm	să imbricați	să imbricheze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		imbrichează			imbricați
	negative		nu imbrica			nu imbricați

Spanish

Verb

imbrica

1. inflection of imbricar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative