dizgrația
Romanian edit
Etymology edit
Borrowed from French disgracier.
Verb edit
a dizgrația (third-person singular present dizgrațiează, past participle dizgrațiat) 1st conj.
- to disgrace
Conjugation edit
conjugation of dizgrația (first conjugation, -ez- infix)
| infinitive | a dizgrația | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | dizgrațiind | ||||||
| past participle | dizgrațiat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | dizgrațiez | dizgrațiezi | dizgrațiază | dizgrațiem | dizgrațiați | dizgrațiază | |
| imperfect | dizgrațiam | dizgrațiai | dizgrația | dizgrațiam | dizgrațiați | dizgrațiau | |
| simple perfect | dizgrațiai | dizgrațiași | dizgrație | dizgrațiarăm | dizgrațiarăți | dizgrațiară | |
| pluperfect | dizgrațiasem | dizgrațiaseși | dizgrațiase | dizgrațiaserăm | dizgrațiaserăți | dizgrațiaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să dizgrațiez | să dizgrațiezi | să dizgrațieze | să dizgrațiem | să dizgrațiați | să dizgrațieze | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | dizgrațiază | dizgrațiați | |||||
| negative | nu dizgrația | nu dizgrațiați | |||||