obiectare

Latin

Verb

obiectāre

1. inflection of obiectō:
   1. present active infinitive
   2. second-person singular present passive imperative/indicative

Romanian

Etymology

From obiecta +‎ -re.

Noun

obiectare f (plural obiectări)

1. objection

Declension

Declension of obiectare

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) obiectare	obiectarea	(niște) obiectări	obiectările
genitive/dative	(unei) obiectări	obiectării	(unor) obiectări	obiectărilor
vocative	obiectare, obiectareo		obiectărilor