orândui

Romanian

Etymology

Borrowed from Old Church Slavonic оурѧдити (uręditi), from рѧдъ (rędŭ), from Proto-Slavic *rędъ (“row”).

Verb

a orândui (third-person singular present orânduiește, past participle orânduit) 4th conj.

1. to establish

Conjugation

    conjugation of orândui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a orândui
gerund			orânduind
past participle			orânduit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	orânduiesc	orânduiești	orânduiește	orânduim	orânduiți	orânduiesc
	imperfect	orânduiam	orânduiai	orânduia	orânduiam	orânduiați	orânduiau
	simple perfect	orânduii	orânduiși	orândui	orânduirăm	orânduirăți	orânduiră
	pluperfect	orânduisem	orânduiseși	orânduise	orânduiserăm	orânduiserăți	orânduiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să orânduiesc	să orânduiești	să orânduiască	să orânduim	să orânduiți	să orânduiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		orânduiește			orânduiți
	negative		nu orândui			nu orânduiți