învinui

Romanian

Etymology

From în- +‎ vină +‎ -ui.

Verb

a învinui (third-person singular present învinuiește, past participle învinuit) 4th conj.

1. to accuse

Conjugation

    conjugation of învinui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a învinui
gerund			învinuind
past participle			învinuit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	învinuiesc	învinuiești	învinuiește	învinuim	învinuiți	învinuiesc
	imperfect	învinuiam	învinuiai	învinuia	învinuiam	învinuiați	învinuiau
	simple perfect	învinuii	învinuiși	învinui	învinuirăm	învinuirăți	învinuiră
	pluperfect	învinuisem	învinuiseși	învinuise	învinuiserăm	învinuiserăți	învinuiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să învinuiesc	să învinuiești	să învinuiască	să învinuim	să învinuiți	să învinuiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		învinuiește			învinuiți
	negative		nu învinui			nu învinuiți