țâncușor

Romanian

Etymology

From țânc +‎ -ușor.

Noun

țâncușor m (plural țâncușori)

1. diminutive of țânc

Declension

Declension of țâncușor

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(un) țâncușor	țâncușorul	(niște) țâncușori	țâncușorii
genitive/dative	(unui) țâncușor	țâncușorului	(unor) țâncușori	țâncușorilor
vocative	țâncușorule		țâncușorilor

References

• țâncușor in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN