buntușnic

Romanian

Etymology

Borrowed from Russian бунтовщик (buntovščik).

Noun

buntușnic m (plural buntușnici)

1. (Moldavia (region)) conspirator

Declension

Declension of buntușnic

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(un) buntușnic	buntușnicul	(niște) buntușnici	buntușnicii
genitive/dative	(unui) buntușnic	buntușnicului	(unor) buntușnici	buntușnicilor
vocative	buntușnicule		buntușnicilor

References

• buntușnic in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN