colăcări

Romanian

Etymology

From colăcar.

Verb

a colăcări (third-person singular present colăcărește, past participle colăcărit) 4th conj.

1. to recite an epithalamium, nuptial poem

Conjugation

    conjugation of colăcări (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a colăcări
gerund			colăcărind
past participle			colăcărit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	colăcăresc	colăcărești	colăcărește	colăcărim	colăcăriți	colăcăresc
	imperfect	colăcăream	colăcăreai	colăcărea	colăcăream	colăcăreați	colăcăreau
	simple perfect	colăcării	colăcăriși	colăcări	colăcărirăm	colăcărirăți	colăcăriră
	pluperfect	colăcărisem	colăcăriseși	colăcărise	colăcăriserăm	colăcăriserăți	colăcăriseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să colăcăresc	să colăcărești	să colăcărească	să colăcărim	să colăcăriți	să colăcărească
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		colăcărește			colăcăriți
	negative		nu colăcări			nu colăcăriți