indispune

Romanian

Etymology

Borrowed from French indisposer.

Verb

a indispune (third-person singular present indispune, past participle indispus) 3rd conj.

1. to indispose

Conjugation

    conjugation of indispune (third conjugation, past participle in -s)

infinitive			a indispune
gerund			indispunând
past participle			indispus
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	indispun	indispui	indispune	indispunem	indispuneți	indispun
	imperfect	indispuneam	indispuneai	indispunea	indispuneam	indispuneați	indispuneau
	simple perfect	indispusei	indispuseși	indispuse	indispuserăm	indispuserăți	indispuseră
	pluperfect	indispusesem	indispuseseși	indispusese	indispuseserăm	indispuseserăți	indispuseseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să indispun	să indispui	să indispună	să indispunem	să indispuneți	să indispună
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		indispune			indispuneți
	negative		nu indispune			nu indispuneți