punctuare

Latin

Verb

pūnctuāre

1. inflection of pūnctuō:
   1. present active infinitive
   2. second-person singular present passive imperative/indicative

Romanian

Etymology

From punctua +‎ -re.

Noun

punctuare f (plural punctuări)

1. (obsolete) punctuation

Declension

Declension of punctuare

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) punctuare	punctuarea	(niște) punctuări	punctuările
genitive/dative	(unei) punctuări	punctuării	(unor) punctuări	punctuărilor
vocative	punctuare, punctuareo		punctuărilor

References

• punctuare in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN