sfetitel

Romanian

Etymology

Borrowed from Old Church Slavonic светитель (svetitelĭ).

Noun

sfetitel m (plural sfetiteli)

1. (obsolete) hierarch

Declension

Declension of sfetitel

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(un) sfetitel	sfetitelul	(niște) sfetiteli	sfetitelii
genitive/dative	(unui) sfetitel	sfetitelului	(unor) sfetiteli	sfetitelilor
vocative	sfetitelule		sfetitelilor

References

• sfetitel in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN