tigvuliță

Romanian

Etymology

From tigvă +‎ -uliță.

Noun

tigvuliță f (plural tigvulițe)

1. diminutive of tigvă

Declension

Declension of tigvuliță

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) tigvuliță	tigvulița	(niște) tigvulițe	tigvulițele
genitive/dative	(unei) tigvulițe	tigvuliței	(unor) tigvulițe	tigvulițelor
vocative	tigvuliță, tigvulițo		tigvulițelor

References

• tigvuliță in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN