toci

See also: tóci

Romanian

Etymology

Borrowed from Old Church Slavonic точити (točiti), from Proto-Slavic *točiti.

Verb

a toci (third-person singular present tocește, past participle tocit) 4th conj.

1. to blunt, dull, wear down, grind away at

Conjugation

    conjugation of toci (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a toci
gerund			tocind
past participle			tocit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	tocesc	tocești	tocește	tocim	tociți	tocesc
	imperfect	toceam	toceai	tocea	toceam	toceați	toceau
	simple perfect	tocii	tociși	toci	tocirăm	tocirăți	tociră
	pluperfect	tocisem	tociseși	tocise	tociserăm	tociserăți	tociseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să tocesc	să tocești	să tocească	să tocim	să tociți	să tocească
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		tocește			tociți
	negative		nu toci			nu tociți

Derived terms

• tocit

Venetian

Noun

toci

1. plural of tocio