vingător

Romanian

Etymology

From vinge +‎ -ător.

Noun

vingător m (uncountable)

1. (dated) winner

Declension

declension of vingător (singular only)

	singular
m gender	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(un) vingător	vingătorul
genitive/dative	(unui) vingător	vingătorului
vocative	vingătorule

References

• vingător in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN