înfăptuitor

Romanian

Etymology

From înfăptui +‎ -tor.

Noun

înfăptuitor m (plural înfăptuitori)

1. accomplisher

Declension

Declension of înfăptuitor

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(un) înfăptuitor	înfăptuitorul	(niște) înfăptuitori	înfăptuitorii
genitive/dative	(unui) înfăptuitor	înfăptuitorului	(unor) înfăptuitori	înfăptuitorilor
vocative	înfăptuitorule		înfăptuitorilor