brâuț

Romanian

Etymology

From brâu +‎ -uț.

Noun

brâuț n (plural brâuțe)

1. diminutive of brâu; small belt

Declension

Declension of brâuț

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(un) brâuț	brâuțul	(niște) brâuțe	brâuțele
genitive/dative	(unui) brâuț	brâuțului	(unor) brâuțe	brâuțelor
vocative	brâuțule		brâuțelor

References

• brâuț in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN