cianura

Romanian

Etymology

Borrowed from French cyanurer.

Verb

a cianura (third-person singular present cianurează, past participle cianurat) 1st conj.

1. to cyanate

Conjugation

    conjugation of cianura (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a cianura
gerund			cianurând
past participle			cianurat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	cianurez	cianurezi	cianurează	cianurăm	cianurați	cianurează
	imperfect	cianuram	cianurai	cianura	cianuram	cianurați	cianurau
	simple perfect	cianurai	cianurași	cianură	cianurarăm	cianurarăți	cianurară
	pluperfect	cianurasem	cianuraseși	cianurase	cianuraserăm	cianuraserăți	cianuraseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să cianurez	să cianurezi	să cianureze	să cianurăm	să cianurați	să cianureze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		cianurează			cianurați
	negative		nu cianura			nu cianurați