dăinui

Romanian

Etymology

Borrowed from Serbo-Croatian danovati.

Verb

a dăinui (third-person singular present dăinuie, past participle dăinuit) 4th conj.

1. to last

Conjugation

    conjugation of dăinui (fourth conjugation, no infix)

infinitive			a dăinui
gerund			dăinuind
past participle			dăinuit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	dăinui	dăinui	dăinuie	dăinuim	dăinuiți	dăinuie
	imperfect	dăinuiam	dăinuiai	dăinuia	dăinuiam	dăinuiați	dăinuiau
	simple perfect	dăinuii	dăinuiși	dăinui	dăinuirăm	dăinuirăți	dăinuiră
	pluperfect	dăinuisem	dăinuiseși	dăinuise	dăinuiserăm	dăinuiserăți	dăinuiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să dăinui	să dăinui	să dăinuie	să dăinuim	să dăinuiți	să dăinuie
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		dăinuie			dăinuiți
	negative		nu dăinui			nu dăinuiți