desfătăciune

Romanian

Etymology

From desfăta +‎ -ăciune.

Noun

desfătăciune f (plural desfătăciuni)

1. party
2. amusement

Declension

Declension of desfătăciune

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) desfătăciune	desfătăciunea	(niște) desfătăciuni	desfătăciunile
genitive/dative	(unei) desfătăciuni	desfătăciunii	(unor) desfătăciuni	desfătăciunilor
vocative	desfătăciune, desfătăciuneo		desfătăciunilor

References

• desfătăciune in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN