difracta

See also: difractá

Romanian

Etymology

Borrowed from French diffracter.

Pronunciation

• IPA^(key): /di.frakˈta/

Verb

a difracta (third-person singular present difractă, past participle difractat) 1st conj.

1. to diffract

Conjugation

    conjugation of difracta (first conjugation, no infix)

infinitive			a difracta
gerund			difractând
past participle			difractat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	difract	difracți	difractă	difractăm	difractați	difractă
	imperfect	difractam	difractai	difracta	difractam	difractați	difractau
	simple perfect	difractai	difractași	difractă	difractarăm	difractarăți	difractară
	pluperfect	difractasem	difractaseși	difractase	difractaserăm	difractaserăți	difractaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să difract	să difracți	să difracte	să difractăm	să difractați	să difracte
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		difractă			difractați
	negative		nu difracta			nu difractați

Further reading

• difracta in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)

Spanish

Verb

difracta

1. inflection of difractar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative