direcționa

Romanian

Etymology

Borrowed from French directionner.

Verb

a direcționa (third-person singular present direcționează, past participle direcționat) 1st conj.

1. to direct

Conjugation

    conjugation of direcționa (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a direcționa
gerund			direcționând
past participle			direcționat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	direcționez	direcționezi	direcționează	direcționăm	direcționați	direcționează
	imperfect	direcționam	direcționai	direcționa	direcționam	direcționați	direcționau
	simple perfect	direcționai	direcționași	direcționă	direcționarăm	direcționarăți	direcționară
	pluperfect	direcționasem	direcționaseși	direcționase	direcționaserăm	direcționaserăți	direcționaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să direcționez	să direcționezi	să direcționeze	să direcționăm	să direcționați	să direcționeze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		direcționează			direcționați
	negative		nu direcționa			nu direcționați