istori

Italian

Verb

istori

1. inflection of istoriare:
   1. first-person singular present indicative/subjunctive
   2. second/third-person singular present subjunctive
   3. third-person singular imperative

Anagrams

• Troisi, soriti, sortii, stiori, triosi

Romanian

Etymology

From istorie.

Verb

a istori (third-person singular present istorie, past participle istorit) 4th conj.

1. to tell a story

Conjugation

    conjugation of istori (fourth conjugation, no infix)

infinitive			a istori
gerund			istorind
past participle			istorit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	istor	istori	istore	istorim	istoriți	istor
	imperfect	istoream	istoreai	istorea	istoream	istoreați	istoreau
	simple perfect	istorii	istoriși	istori	istorirăm	istorirăți	istoriră
	pluperfect	istorisem	istoriseși	istorise	istoriserăm	istoriserăți	istoriseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să istor	să istori	să istoră	să istorim	să istoriți	să istoră
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		istore			istoriți
	negative		nu istori			nu istoriți

References

• istori in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN