preoți

Romanian

Etymology

From preot.

Verb

a preoți (third-person singular present preoțește, past participle preoțit) 4th conj.

1. (transitive, reflexive) to be ordained (as a priest), take/receive holy orders
2. (intransitive) to work as a priest or pastor, to preach

Conjugation

    conjugation of preoți (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a preoți
gerund			preoțind
past participle			preoțit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	preoțesc	preoțești	preoțește	preoțim	preoțiți	preoțesc
	imperfect	preoțeam	preoțeai	preoțea	preoțeam	preoțeați	preoțeau
	simple perfect	preoții	preoțiși	preoți	preoțirăm	preoțirăți	preoțiră
	pluperfect	preoțisem	preoțiseși	preoțise	preoțiserăm	preoțiserăți	preoțiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să preoțesc	să preoțești	să preoțească	să preoțim	să preoțiți	să preoțească
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		preoțește			preoțiți
	negative		nu preoți			nu preoțiți

Related terms

• preoție
• preoțime