puncționa

Romanian

Etymology

Borrowed from French ponctionner.

Verb

a puncționa (third-person singular present puncționează, past participle puncționat) 1st conj.

1. to puncture

Conjugation

    conjugation of puncționa (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a puncționa
gerund			puncționând
past participle			puncționat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	puncționez	puncționezi	puncționează	puncționăm	puncționați	puncționează
	imperfect	puncționam	puncționai	puncționa	puncționam	puncționați	puncționau
	simple perfect	puncționai	puncționași	puncționă	puncționarăm	puncționarăți	puncționară
	pluperfect	puncționasem	puncționaseși	puncționase	puncționaserăm	puncționaserăți	puncționaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să puncționez	să puncționezi	să puncționeze	să puncționăm	să puncționați	să puncționeze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		puncționează			puncționați
	negative		nu puncționa			nu puncționați