rechiziționa

Romanian

Etymology

Borrowed from French réquisitionner.

Verb

a rechiziționa (third-person singular present rechiziționează, past participle rechiziționat) 1st conj.

1. to requisition

Conjugation

    conjugation of rechiziționa (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a rechiziționa
gerund			rechiziționând
past participle			rechiziționat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	rechiziționez	rechiziționezi	rechiziționează	rechiziționăm	rechiziționați	rechiziționează
	imperfect	rechiziționam	rechiziționai	rechiziționa	rechiziționam	rechiziționați	rechiziționau
	simple perfect	rechiziționai	rechiziționași	rechiziționă	rechiziționarăm	rechiziționarăți	rechiziționară
	pluperfect	rechiziționasem	rechiziționaseși	rechiziționase	rechiziționaserăm	rechiziționaserăți	rechiziționaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să rechiziționez	să rechiziționezi	să rechiziționeze	să rechiziționăm	să rechiziționați	să rechiziționeze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		rechiziționează			rechiziționați
	negative		nu rechiziționa			nu rechiziționați