străstui

Romanian

Etymology

Borrowed from Old Church Slavonic страстовати (strastovati).

Verb

a străstui (third-person singular present străstuiește, past participle străstuit) 4th conj.

1. to toil

Conjugation

    conjugation of străstui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a străstui
gerund			străstuind
past participle			străstuit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	străstuiesc	străstuiești	străstuiește	străstuim	străstuiți	străstuiesc
	imperfect	străstuiam	străstuiai	străstuia	străstuiam	străstuiați	străstuiau
	simple perfect	străstuii	străstuiși	străstui	străstuirăm	străstuirăți	străstuiră
	pluperfect	străstuisem	străstuiseși	străstuise	străstuiserăm	străstuiserăți	străstuiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să străstuiesc	să străstuiești	să străstuiască	să străstuim	să străstuiți	să străstuiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		străstuiește			străstuiți
	negative		nu străstui			nu străstuiți

References

• străstui in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN