tăgăduitor

Romanian

Etymology

From tăgădui +‎ -tor.

Noun

tăgăduitor m (plural tăgăduitori)

1. denier

Declension

Declension of tăgăduitor

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(un) tăgăduitor	tăgăduitorul	(niște) tăgăduitori	tăgăduitorii
genitive/dative	(unui) tăgăduitor	tăgăduitorului	(unor) tăgăduitori	tăgăduitorilor
vocative	tăgăduitorule		tăgăduitorilor

References

• tăgăduitor in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN