uimi

Greenlandic

Noun

uimi

1. locative singular of ui

Romanian

Etymology

Unknown. Possibly from Old Church Slavonic оуѧти, оуимѫ, оуимеши (ujęti, uimǫ, uimeši, “to steal, rob”).

Pronunciation

• IPA^(key): /ujˈmi/

• Audio:

  (file)

• Audio:

  (file)

Verb

a uimi (third-person singular present uimește, past participle uimit) 4th conj.

1. to amaze, to astound

   Synonym: minuna

Conjugation

    conjugation of uimi (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a uimi
gerund			uimind
past participle			uimit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	uimesc	uimești	uimește	uimim	uimiți	uimesc
	imperfect	uimeam	uimeai	uimea	uimeam	uimeați	uimeau
	simple perfect	uimii	uimiși	uimi	uimirăm	uimirăți	uimiră
	pluperfect	uimisem	uimiseși	uimise	uimiserăm	uimiserăți	uimiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să uimesc	să uimești	să uimească	să uimim	să uimiți	să uimească
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		uimește			uimiți
	negative		nu uimi			nu uimiți

Derived terms

• uimitor

See also

• mira