încuia

Romanian

Etymology

From a Vulgar Latin root *incuneāre, from Latin cuneāre, present active infinitive of cuneō, ultimately from cuneus (“wedge”). Compare Albanian ngujoj. First attested in 1581.

Pronunciation

• IPA^(key): /ɨn.kuˈja/
• Rhymes: -a
• Hyphenation: în‧cu‧ia

Verb

a încuia (third-person singular present încuie, past participle încuiat) 1st conj.

1. (transitive) to lock (a lock)
2. (transitive, reflexive) to lock in (someone or oneself)
3. (transitive, regional) to become constipated
4. (transitive, colloquial) to leave someone unable to respond

Conjugation

    conjugation of încuia (first conjugation, no infix)

infinitive			a încuia
gerund			încuind
past participle			încuiat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	încui	încui	încuie	încuiem	încuiați	încuie
	imperfect	încuiam	încuiai	încuia	încuiam	încuiați	încuiau
	simple perfect	încuiai	încuiași	încuie	încuiarăm	încuiarăți	încuiară
	pluperfect	încuiasem	încuiaseși	încuiase	încuiaserăm	încuiaserăți	încuiaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să încui	să încui	să încuie	să încuiem	să încuiați	să încuie
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		încuie			încuiați
	negative		nu încuia			nu încuiați

Antonyms

• descuia

Derived terms

• încuiere
• încuietoare
• încuietor

Related terms

• cui

References

• încuia in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)