încuviința

Romanian

Etymology

From în- +‎ cuviință.

Verb

a încuviința (third-person singular present încuviințează, past participle încuviințat) 1st conj.

1. to approve

Conjugation

    conjugation of încuviința (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a încuviința
gerund			încuviințând
past participle			încuviințat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	încuviințez	încuviințezi	încuviințează	încuviințăm	încuviințați	încuviințează
	imperfect	încuviințam	încuviințai	încuviința	încuviințam	încuviințați	încuviințau
	simple perfect	încuviințai	încuviințași	încuviință	încuviințarăm	încuviințarăți	încuviințară
	pluperfect	încuviințasem	încuviințaseși	încuviințase	încuviințaserăm	încuviințaserăți	încuviințaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să încuviințez	să încuviințezi	să încuviințeze	să încuviințăm	să încuviințați	să încuviințeze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		încuviințează			încuviințați
	negative		nu încuviința			nu încuviințați