încuviințare

Romanian

Etymology

From încuviința +‎ -re.

Noun

încuviințare f (plural încuviințări)

1. permission

Declension

Declension of încuviințare

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) încuviințare	încuviințarea	(niște) încuviințări	încuviințările
genitive/dative	(unei) încuviințări	încuviințării	(unor) încuviințări	încuviințărilor
vocative	încuviințare, încuviințareo		încuviințărilor