autoafirma

Romanian

Etymology

From auto- +‎ afirma.

Pronunciation

• IPA^(key): /a.u.to.a.firˈma/

Verb

a autoafirma (third-person singular present autoafirmă, past participle autoafirmat) 1st conj.

1. to assert oneself

Conjugation

    conjugation of autoafirma (first conjugation, no infix)

infinitive			a autoafirma
gerund			autoafirmând
past participle			autoafirmat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	autoafirm	autoafirmi	autoafirmă	autoafirmăm	autoafirmați	autoafirmă
	imperfect	autoafirmam	autoafirmai	autoafirma	autoafirmam	autoafirmați	autoafirmau
	simple perfect	autoafirmai	autoafirmași	autoafirmă	autoafirmarăm	autoafirmarăți	autoafirmară
	pluperfect	autoafirmasem	autoafirmaseși	autoafirmase	autoafirmaserăm	autoafirmaserăți	autoafirmaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să autoafirm	să autoafirmi	să autoafirme	să autoafirmăm	să autoafirmați	să autoafirme
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		autoafirmă			autoafirmați
	negative		nu autoafirma			nu autoafirmați

References

• autoafirma in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)

Spanish

Verb

autoafirma

1. only used in se autoafirma, third-person singular present indicative of autoafirmarse
2. only used in te ... autoafirma, syntactic variant of autoafírmate, second-person singular imperative of autoafirmarse