binemerita

Romanian

Etymology

From bine +‎ merita.

Verb

a binemerita (third-person singular present binemerită, past participle binemeritat) 1st conj.

1. to deserve

Conjugation

    conjugation of binemerita (first conjugation, no infix)

infinitive			a binemerita
gerund			binemeritând
past participle			binemeritat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	binemerit	binemeriți	binemerită	binemerităm	binemeritați	binemerită
	imperfect	binemeritam	binemeritai	binemerita	binemeritam	binemeritați	binemeritau
	simple perfect	binemeritai	binemeritași	binemerită	binemeritarăm	binemeritarăți	binemeritară
	pluperfect	binemeritasem	binemeritaseși	binemeritase	binemeritaserăm	binemeritaserăți	binemeritaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să binemerit	să binemeriți	să binemerite	să binemerităm	să binemeritați	să binemerite
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		binemerită			binemeritați
	negative		nu binemerita			nu binemeritați