căina

See also: caina, Caina, cǎinà, and čainá

Romanian

Etymology

Borrowed from Old Church Slavonic каꙗнъ (kajanŭ), past participle of каꙗти (kajati), from Proto-Slavic *kajati (“to repent, to regret”).

Verb

a căina (third-person singular present căinează, past participle căinat) 1st conj.

1. to wail, to lament

Conjugation

    conjugation of căina (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a căina
gerund			căinând
past participle			căinat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	căinez	căinezi	căinează	căinăm	căinați	căinează
	imperfect	căinam	căinai	căina	căinam	căinați	căinau
	simple perfect	căinai	căinași	căină	căinarăm	căinarăți	căinară
	pluperfect	căinasem	căinaseși	căinase	căinaserăm	căinaserăți	căinaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să căinez	să căinezi	să căineze	să căinăm	să căinați	să căineze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		căinează			căinați
	negative		nu căina			nu căinați