căpătui

Romanian

Etymology

From capăt +‎ -ui.

Pronunciation

• IPA^(key): /kə.pə.tuˈi/

Verb

a căpătui (third-person singular present căpătuiește, past participle căpătuit) 4th conj.

1. (transitive, reflexive) to enrich oneself

Conjugation

    conjugation of căpătui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a căpătui
gerund			căpătuind
past participle			căpătuit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	căpătuiesc	căpătuiești	căpătuiește	căpătuim	căpătuiți	căpătuiesc
	imperfect	căpătuiam	căpătuiai	căpătuia	căpătuiam	căpătuiați	căpătuiau
	simple perfect	căpătuii	căpătuiși	căpătui	căpătuirăm	căpătuirăți	căpătuiră
	pluperfect	căpătuisem	căpătuiseși	căpătuise	căpătuiserăm	căpătuiserăți	căpătuiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să căpătuiesc	să căpătuiești	să căpătuiască	să căpătuim	să căpătuiți	să căpătuiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		căpătuiește			căpătuiți
	negative		nu căpătui			nu căpătuiți

Derived terms

• căpătuială
• căpătuire