ciudățime

Romanian

Etymology

From ciudat +‎ -ime.

Noun

ciudățime f (plural ciudățimi)

1. oddity

Declension

Declension of ciudățime

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) ciudățime	ciudățimea	(niște) ciudățimi	ciudățimile
genitive/dative	(unei) ciudățimi	ciudățimii	(unor) ciudățimi	ciudățimilor
vocative	ciudățime, ciudățimeo		ciudățimilor

References

• ciudățime in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN