cuviința

Romanian

Etymology

From cuviință.

Verb

a cuviința (third-person singular present cuviințează, past participle cuviințat) 1st conj.

1. to approve

Conjugation

    conjugation of cuviința (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a cuviința
gerund			cuviințând
past participle			cuviințat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	cuviințez	cuviințezi	cuviințează	cuviințăm	cuviințați	cuviințează
	imperfect	cuviințam	cuviințai	cuviința	cuviințam	cuviințați	cuviințau
	simple perfect	cuviințai	cuviințași	cuviință	cuviințarăm	cuviințarăți	cuviințară
	pluperfect	cuviințasem	cuviințaseși	cuviințase	cuviințaserăm	cuviințaserăți	cuviințaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să cuviințez	să cuviințezi	să cuviințeze	să cuviințăm	să cuviințați	să cuviințeze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		cuviințează			cuviințați
	negative		nu cuviința			nu cuviințați

References

• cuviința in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN