fărâmița

Romanian

Etymology

From fărâmiță.

Verb

a fărâmița (third-person singular present fărâmițează, past participle fărâmițat) 1st conj.

1. to crumble

Conjugation

    conjugation of fărâmița (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a fărâmița
gerund			fărâmițând
past participle			fărâmițat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	fărâmițez	fărâmițezi	fărâmițează	fărâmițăm	fărâmițați	fărâmițează
	imperfect	fărâmițam	fărâmițai	fărâmița	fărâmițam	fărâmițați	fărâmițau
	simple perfect	fărâmițai	fărâmițași	fărâmiță	fărâmițarăm	fărâmițarăți	fărâmițară
	pluperfect	fărâmițasem	fărâmițaseși	fărâmițase	fărâmițaserăm	fărâmițaserăți	fărâmițaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să fărâmițez	să fărâmițezi	să fărâmițeze	să fărâmițăm	să fărâmițați	să fărâmițeze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		fărâmițează			fărâmițați
	negative		nu fărâmița			nu fărâmițați