furcătură

Romanian

Etymology

From furcă +‎ -tură, or possibly a Vulgar Latin *furcatūra, from Latin furca.

Noun

furcătură f (plural furcături)

1. (regional, rare) a bifurcation, branching, split, division (especially of a mountain chain)

Declension

Declension of furcătură

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) furcătură	furcătura	(niște) furcături	furcăturile
genitive/dative	(unei) furcături	furcăturii	(unor) furcături	furcăturilor
vocative	furcătură, furcăturo		furcăturilor