obiecta

Latin

Verb

obiectā

1. second-person singular present active imperative of obiectō

Participle

obiecta

1. nominative/vocative feminine singular of obiectus
2. nominative/vocative/accusative neuter plural of obiectus

Participle

obiectā

1. ablative feminine singular of obiectus

Romanian

Etymology

From obiecție.

Verb

a obiecta (third-person singular present obiectează, past participle obiectat) 1st conj.

1. to object

Conjugation

    conjugation of obiecta (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a obiecta
gerund			obiectând
past participle			obiectat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	obiectez	obiectezi	obiectează	obiectăm	obiectați	obiectează
	imperfect	obiectam	obiectai	obiecta	obiectam	obiectați	obiectau
	simple perfect	obiectai	obiectași	obiectă	obiectarăm	obiectarăți	obiectară
	pluperfect	obiectasem	obiectaseși	obiectase	obiectaserăm	obiectaserăți	obiectaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să obiectez	să obiectezi	să obiecteze	să obiectăm	să obiectați	să obiecteze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		obiectează			obiectați
	negative		nu obiecta			nu obiectați