sfârcui

Romanian

Etymology

From sfârc +‎ -ui.

Verb

a sfârcui (third-person singular present sfârcuie, past participle sfârcuit) 4th conj.

1. to whip

   Synonyms: biciui, șfichiui

Conjugation

    conjugation of sfârcui (fourth conjugation, no infix)

infinitive			a sfârcui
gerund			sfârcuind
past participle			sfârcuit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	sfârcui	sfârcui	sfârcuie	sfârcuim	sfârcuiți	sfârcuie
	imperfect	sfârcuiam	sfârcuiai	sfârcuia	sfârcuiam	sfârcuiați	sfârcuiau
	simple perfect	sfârcuii	sfârcuiși	sfârcui	sfârcuirăm	sfârcuirăți	sfârcuiră
	pluperfect	sfârcuisem	sfârcuiseși	sfârcuise	sfârcuiserăm	sfârcuiserăți	sfârcuiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să sfârcui	să sfârcui	să sfârcuie	să sfârcuim	să sfârcuiți	să sfârcuie
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		sfârcuie			sfârcuiți
	negative		nu sfârcui			nu sfârcuiți