străpunge

Romanian

Etymology

Inherited from Vulgar Latin *extrāpungere, change of prefix from *trānspungere, from Latin pungere, present active infinitive of pungō. Compare Aromanian strãpungu, strãpundziri, cf. also Friulian strapongi, Venetian straponzer.

Verb

a străpunge (third-person singular present străpunge, past participle străpuns) 3rd conj.

1. to puncture, pierce, stab, prick

Conjugation

    conjugation of străpunge (third conjugation, past participle in -s)

infinitive			a străpunge
gerund			străpungând
past participle			străpuns
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	străpung	străpungi	străpunge	străpungem	străpungeți	străpung
	imperfect	străpungeam	străpungeai	străpungea	străpungeam	străpungeați	străpungeau
	simple perfect	străpunsei	străpunseși	străpunse	străpunserăm	străpunserăți	străpunseră
	pluperfect	străpunsesem	străpunseseși	străpunsese	străpunseserăm	străpunseserăți	străpunseseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să străpung	să străpungi	să străpungă	să străpungem	să străpungeți	să străpungă
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		străpunge			străpungeți
	negative		nu străpunge			nu străpungeți

Derived terms

• străpungere

See also

• împunge
• înjunghia