împunge

Romanian

Alternative forms

• punge — rare

Etymology

Inherited from Vulgar Latin root *impungāre, from Latin pungāre, or with the în- prefix added later in Romanian. Ultimately from Proto-Italic *pungō, from Proto-Indo-European *pewǵ- (“prick, punch”).

Verb

a împunge (third-person singular present împunge, past participle împuns) 3rd conj.

1. to thrust
2. to prod, goad
3. to prick

Conjugation

    conjugation of împunge (third conjugation, past participle in -s)

infinitive			a împunge
gerund			împungând
past participle			împuns
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	împung	împungi	împunge	împungem	împungeți	împung
	imperfect	împungeam	împungeai	împungea	împungeam	împungeați	împungeau
	simple perfect	împunsei	împunseși	împunse	împunserăm	împunserăți	împunseră
	pluperfect	împunsesem	împunseseși	împunsese	împunseserăm	împunseserăți	împunseseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să împung	să împungi	să împungă	să împungem	să împungeți	să împungă
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		împunge			împungeți
	negative		nu împunge			nu împungeți

Derived terms

• împungere

Related terms

• străpunge