trâmbița

Romanian

Etymology

From trâmbiță +‎ -a.

Verb

a trâmbița (third-person singular present trâmbițează, past participle trâmbițat) 1st conj.

1. to trumpet

Conjugation

    conjugation of trâmbița (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a trâmbița
gerund			trâmbițând
past participle			trâmbițat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	trâmbițez	trâmbițezi	trâmbițează	trâmbițăm	trâmbițați	trâmbițează
	imperfect	trâmbițam	trâmbițai	trâmbița	trâmbițam	trâmbițați	trâmbițau
	simple perfect	trâmbițai	trâmbițași	trâmbiță	trâmbițarăm	trâmbițarăți	trâmbițară
	pluperfect	trâmbițasem	trâmbițaseși	trâmbițase	trâmbițaserăm	trâmbițaserăți	trâmbițaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să trâmbițez	să trâmbițezi	să trâmbițeze	să trâmbițăm	să trâmbițați	să trâmbițeze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		trâmbițează			trâmbițați
	negative		nu trâmbița			nu trâmbițați