vânătoare

Romanian

Etymology

Inherited from Latin vēnātōria, from vēnātor.

Noun

vânătoare f (plural vânători)

1. hunt, chase, pursuit

Declension

Declension of vânătoare

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) vânătoare	vânătoarea	(niște) vânători	vânătorile
genitive/dative	(unei) vânători	vânătorii	(unor) vânători	vânătorilor
vocative	vânătoare, vânătoareo		vânătorilor

Related terms

• vânător
• vâna