vilegiatura

Romanian

Etymology

Borrowed from French villégiaturer.

Verb

a vilegiatura (third-person singular present vilegiaturează, past participle vilegiaturat) 1st conj.

1. to travel on holiday

Conjugation

    conjugation of vilegiatura (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a vilegiatura
gerund			vilegiaturând
past participle			vilegiaturat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	vilegiaturez	vilegiaturezi	vilegiaturează	vilegiaturăm	vilegiaturați	vilegiaturează
	imperfect	vilegiaturam	vilegiaturai	vilegiatura	vilegiaturam	vilegiaturați	vilegiaturau
	simple perfect	vilegiaturai	vilegiaturași	vilegiatură	vilegiaturarăm	vilegiaturarăți	vilegiaturară
	pluperfect	vilegiaturasem	vilegiaturaseși	vilegiaturase	vilegiaturaserăm	vilegiaturaserăți	vilegiaturaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să vilegiaturez	să vilegiaturezi	să vilegiatureze	să vilegiaturăm	să vilegiaturați	să vilegiatureze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		vilegiaturează			vilegiaturați
	negative		nu vilegiatura			nu vilegiaturați

References

• vilegiatura in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN