dizgrația

Romanian

Etymology

Borrowed from French disgracier.

Verb

a dizgrația (third-person singular present dizgrațiează, past participle dizgrațiat) 1st conj.

1. to disgrace

Conjugation

    conjugation of dizgrația (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a dizgrația
gerund			dizgrațiind
past participle			dizgrațiat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	dizgrațiez	dizgrațiezi	dizgrațiază	dizgrațiem	dizgrațiați	dizgrațiază
	imperfect	dizgrațiam	dizgrațiai	dizgrația	dizgrațiam	dizgrațiați	dizgrațiau
	simple perfect	dizgrațiai	dizgrațiași	dizgrație	dizgrațiarăm	dizgrațiarăți	dizgrațiară
	pluperfect	dizgrațiasem	dizgrațiaseși	dizgrațiase	dizgrațiaserăm	dizgrațiaserăți	dizgrațiaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să dizgrațiez	să dizgrațiezi	să dizgrațieze	să dizgrațiem	să dizgrațiați	să dizgrațieze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		dizgrațiază			dizgrațiați
	negative		nu dizgrația			nu dizgrațiați