lecui

Romanian

Etymology

From leac +‎ -ui. First attested in c. 1630.

Verb

a lecui (third-person singular present lecuiește, past participle lecuit) 4th conj. (regional or literary)

1. (transitive) to cure
2. (reflexive) to heal, recover
3. (chiefly informal, reflexive or transitive) to correct someone’s or one’s own bad behaviour or conviction

Conjugation

    conjugation of lecui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a lecui
gerund			lecuind
past participle			lecuit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	lecuiesc	lecuiești	lecuiește	lecuim	lecuiți	lecuiesc
	imperfect	lecuiam	lecuiai	lecuia	lecuiam	lecuiați	lecuiau
	simple perfect	lecuii	lecuiși	lecui	lecuirăm	lecuirăți	lecuiră
	pluperfect	lecuisem	lecuiseși	lecuise	lecuiserăm	lecuiserăți	lecuiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să lecuiesc	să lecuiești	să lecuiască	să lecuim	să lecuiți	să lecuiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		lecuiește			lecuiți
	negative		nu lecui			nu lecuiți

Synonyms

• (cure): See Thesaurus:vindeca
• (recover): See Thesaurus:se însănătoși

Further reading

• lecui in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)